“Diversitatea – o ?ansă în plus spre viitor”
Concurs de proiecte pentru conceperea unei campanii de promovare a cunoașterii și acceptării diversității
Concursul de proiecte urmărește elaborarea unor materiale scrise și audio, cât și fotografii sau grafică, încadrate într-o campanie media pentru acceptarea diversității și un concurs național de cunoaștere a diversității, care să sensibilizeze publicul țintă față de necesitatea cunoașterii și acceptării diversității culturale, etnice, religioase și lingvistice.
Cu câteva săptămâni înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, sondajele de opinie în rândul tinerilor din România relevă un grad de intoleranță față de diversitatea culturală, etnică, religioasă și lingvistică foarte ridicat. Experiența statelor care au aderat recent la UE demonstrează posibilitatea, ca după aderare acest fenomen să se amplifice.
Uniunea Europeană este de fapt o comunitate a minorităților în care cunoașterea celuilalt de lângă noi poate fi o resursă semnificativă pentru fiecare individ, dar și o bogăție prin care o comunitate dobândește o identitate mai puternică.
Proiectul vizează promovarea în rândul tinerilor (16-30 ani) majoritari, dar și minoritari, a cunoașterii și acceptării diferențelor culturale, religioase, etnice și lingvistice
Bazându-ne pe evaluările Consiliului Național Audiovizual, cel mai mare impact asupra comportamentului civic al segmentului țintă (tineri 16-30 de ani) îl au, alături de TV, Internetul și posturile de radio comerciale, dar și întâlnirile directe de tip concurs.
Din acest motiv vom solicita de la participanți idei pentru un spot radio și Internet care să transmită un mesaj clar pentru realizarea obiectivului campaniei și propunere de concurs național de cunoaștere a diversității culturale, etnice, religioase și lingvistice din România.
Anunțul, cât și toate detaliile despre Campanie vor fi publicate prin pagina web a Centrului Regional PER www.per.org.ro, al publicației online DIVERS www.divers.ro si al DRI www.dri.gov, respectiv prin partenerii media ai campaniei.
Juriul concursului va fi format din reprezentantul DRI, Centrului Regional PER, Asociației de Investigații Media în Balcani și Biroul de Informare al Consiliului Europei.
Cele mai reușite proiecte vor fi premiate în următoarea ordine:
Premiul I- 500 euro, Premiul II- 300 euro, Premiul III- 200 euro și vor avea posibilitatea colaborării în implementarea proiectului, prin aceasta implicit și sprijinului financiar în realizarea proiectelor propuse. De asemenea primele 10 proiecte vor fi prezentate în detaliu pe pagina web www.divers.ro unde se va deschide un forum de discuții despre problematica cunoașterii și acceptării diversității.
Campania bazată pe ideea câștigătoare va fi lansată în decembrie 2006, se va desfășura pe tot parcursul anului 2007 și va include printre obiectivele lui și cele ale Anului Egalității Șanselor pentru Toți. Rezultatele concursului vor fi prezentate în data de 18 decembrie 2007 , cu ocazia Zilei Minorităților.
Rugăm profesioniștii din domeniul campaniilor publicitare, cât și organizațiile neguvernamentale să sprijine campania ”Diversitatea – o șansa noastră pentru viitor” prin trimiterea unor propuneri de proiecte cât mai creative și mobilizatoare până în data de 12 decembrie prin e-mail la info@per.org.ro.
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactați:
Georgian Luncă, Responsabil proiect
Mobil 0723-98 98 75, E-mail: georgian.lunca@per.org.ro
Denissa Scutaru, Responsabil PR
E-mail: denissa.scutaru@per.org.ro


Comments (No comments)
There are no comments for this post so far.
Post a comment